Doi călători
Pasiunea de a călători a fost întodeauna parte din viața mea dar am început să trăiesc cu adevărat această pasiune în momentul în care m-am căsătorit cu cel mai bun prieten, Paul.
Paul a împărtășit această pasiune cu mine încă de la începuturile relației. Am plănuit împreună intinerarii de călătorie înainte de a ne plănui viața în doi.
Pentru noi călătoriile nu sunt doar o simplă vacanță sau o sesiune de relaxare. Ne place să ne aventurăm în necunoscut chiar dacă asta înseamnă de multe ori să ne părăsim zona de comfort.
Prin acest blog dorim să inspirăm cât mai multă lume să călătorească, să-si deschidă inimile și sufletele spre noi aventuri, să învețe despre cultura altor țări, să experimenteze noi feluri de mâncare, să cunoască oameni noi și să trăiască fericirea pe care o trăim și noi în momentul în care pornim la drum.
Indiferent că e vorba de un city break, o vacanță exotică, o drumeție în pădure trăiește la maxim fiecare moment. Încearcă mereu lucruri noi, lumea asta este prea mare și prea frumoasă ca să o trăiești într-un singur loc.
P.S. Articolele noastre prezintă călătoriile noastre așa cum au fost, cu bune și cu rele. Recomandările noastre sunt bazate pe experiența trăită, nu pe reclame plătite.
Călătorii minunate oameni frumoși!