Casa Alexia, Mătișești – județul Alba
Astăzi vă prezentăm Casa Alexia, cabana din inima Apusenilor. Localizată în Mătișești, județul Alba, este locul perfect pentru relaxare cu familia sau prietenii, departe de agitația orașului.
Cabana dispune de o bucătărie utilată cu toate cele necesare unei șederi confortabile, 2 băi (una cu duș la parter și una de serviciu la etaj), un living decorat cu bun gust ce îmbină rusticul cu modernul și 3 dormitoare încăpătoare. Dormitoarele au o capacitate maximă de 9 persoane, fiind împărțite astfel: 1 cameră cu un pat dublu și unul single, 1 cameră cu 2 paturi duble și 1 cameră cu două paturi single.
Jacuzzi-ul are o priveliște superbă asupra împrejurimilor, a fost locul nostru preferat pentru relaxare, în special la ceas de seară.
Odată cu lăsarea serii ne-am adunat în jurul focului la povești, iar dimineața ne-am savurat cafeaua pe terasă.
Zona în care este amplasată cabana este deosebit de pitorească, o oază de liniște și pace pe care o recomandăm cu drag!
Ce puteți vizita în zonă? Recomandăm să faceți o vizită satului Fericet, este locul în care s-a născut unul din conducătorii răscoalei țărănești de la 1784 din Transilvania, zis Horea (Vasile Ursu Nicola).
La marginea satului se află casa memorială, o căsuță din lemn, în care s-a amenajat un mic muzeu. Casa în care s-a născut Horea nu mai există, în locul ei a fost ridicat un monument. Lângă casa memorială există un frasin bătrân , despre care se spune că a fost plantat chiar de acesta.
O altă atracție turistică interesantă de care nu multă lume a auzit și pe care recomandăm să o vizitați în zonă este „Dâmbul lui Gâf“, unde, potrivit legendei, se odihneau moţii atunci când urcau muntele spre casă. Aceeaşi poveste spune că ”gâfâiala” moţilor ar proveni şi de la întâlnirile amoroase care aveau loc aici, un loc retras, dar destul de aproape de civilizaţie. Administraţia comunei a reînviat legenda şi a transformat ”Dâmbul lui Gâf” în atracţie turistică.