Suntem în mijlocul sezonului estival și de multe ori simțim nevoia să evadăm un pic din agitația orașului și să ne încărcăm bateriile într-un loc frumos și relaxant, încojurați de natură și aer curat. Pentru cei care stau în vestul țării și marea e departe pentru o escapadă de weekend, iar ieșirea la piscină nu mai este o opțiune din cauza aglomerației recomandăm să vizitați zona Maramureș-ului.
Mai jos găsiți câteva obiective de vizitat și lucruri de făcut în acest ținut spectaculos.
1. Cimitirul Vesel de la Săpânța este cunoscut pentru crucile viu colorate și versurile pline de umor de pe acestea care redau scene din viața și ocupația oamenilor plecați pe lumea cealaltă. Este clasat pe primul loc în topul monumentelor funerare din Europa și pe al doilea din lume, după „Valea Regilor”.
Preț: 5 lei/persoană.
2. Memorialul victimelor comunismului și al rezistenței de la Sighet este un monument dedicat luptei contra comunismului. A fost inițiat din 1992 de către preşedinta de la acea dată a Alianţei Civice, Ana Blandiana, şi realizat în următorul deceniu împreună cu Romulus Rusan şi o prestigioasă echipă de istorici, arhitecţi, constructori şi designeri.
Preț: 8 lei/persoană.
Orar:
- Luni-duminică 9.30-18.30 (15 aprilie –15 octombrie)
- Marţi-duminică 9.30-16.30 (16 octombrie-14 aprilie), luni închis
3. Biserica din lemn din Poienile Izei este o biserica din lemn de un farmec aparte, fiind una din cele mai bine conservate biserici de lemn din Maramureș. A fost introdusă în patrimoniul mondial UNESCO în anul 1999.
4. Mănăstirea Bârsana este una din cele mai frumoase mănăstiri din țară și este localizată în Maramureș-ul istoric, pe Valea Izei. Recomandăm ca după vizită să faceți un popas la restaurantul de lângă mănăstire pentru o masă tradițională maramureșenească.
5. Mocănița din Vișeu de Sus, Maramureș este un tren cu abur care circulă regulat din anul 2000 pentru turiști (din primăvară până în toamnă). Trenurile turistice au traseu până la Paltin (km 21,6) unde este amenajat un loc de popas.
Preț: 55 lei/persoană.
O scurtă prezentare a călătoriei cu Mocăniţa (sursă site-ul www.cffviseu.com)
Locul | Durata călătoriei | Staţionarea | |
Gara CFF | Plecarea trenului conform Mersul trenului. Înainte de plecare, se pot servi plăcinte calde în Cafe-barul Elefant | ||
ca. 45 minute | |||
Staţia Novăţ | Ocazional pauză de cafea | ca. 15 minute | |
ca. 15 minute | |||
Km 15 | Alimentarea locomotivei cu apă | ca. 15 minute | |
ca 40 minute | |||
Staţia Paltin | Staţia terminus. O bogată ofertă de mâncare şi băuturi vă pune la dispoziţie echipa de catering. | ca. 90 minute* | |
ca. 120 minute | |||
Gara CFF | Întoarcerea la gara CFF în Vişeu de Sus. Cafe-barul Elefant şi vagonul-restaurant sunt deschise după întoarcere. |
În cazul în care doriți să vă cazați la un hotel ce iese din tipare, mai altfel, vă recomandăm Trenul – Hotel Carpatia Express, un hotel format dintr-o locomotivă cu abur, un vagon restaurant și două vagoane de dormit. Trebuie să recunosc că dormitul nu a fost foarte confortabil, locul fiind mic, cu paturi supra-etajate, cu baia și dușul în afara vagonului, dar ca și experiență a meritat. A fost altceva! Noi am petrecut aici noaptea de dinaintea plecării cu Mocănița. Este localizat la doar 50 m de locul de plecare al Mocăniței spre Valea Vaserului. Perioada de funcționare a hotelului este între 30 Martie – 1 Octombrie.
Am ales pachetul de bază Mocănița, ce include cazare cu cină în vagonul-restaurant, mic dejun și o călătorie cu Mocănița. Prețul este de 181 lei/persoană în camera dublă.
Cină în vagonul restaurant
6. Cascada Cailor este situată pe versantul nordic al Munților Rodnei, în apropierea stațiunii turistice Borșa. Se poate ajunge aici pe jos sau cu telescaunul din Borșa. Prețul este de 10 lei urcarea, 10 lei coborârea. De unde te lasă telescaunul mai ai de parcurs un traseu de aproximativ 15 minute până la cascadă. Cascada Cailor este una din cele mai frumoase cascade din România, având o înălțime de 90 metri. De neratat în călătoria din Maramureș.
7. Parcul național Munții Rodnei este al doilea parc național din țară având o suprafață de aproximativ 47,227 hectare.
Munții Rodnei fac parte din grupa nordică a Carpaților Orientali, cu înălțimea maximă de 2303 metri, atinsă în Vf. Pietrosul.
Trebuie să vă spun că urcarea spre Vf. Pietrosul nu este una ușoară, trebuie să ai o oarecare condiție fizică, dar nu vă lăsați descurajați. Am lăsat mașina la Schitul Borșa Pietroasa de unde am început urcarea pe marcaj bandă albastră. Până la stația meteo sunt aproximativ 4,5 km de parcurs pe un drum semi-forestier fără umbră și în continuă urcare. Durata totală a traseului este de aproximativ 8-9 ore dus-întors, cu pauze repetate pentru poze, mâncare și odihnă. Peisajele mirifice, lacurile glaciare și panorama din vârf merită orice oboseală și osteneală acumulată pe drum. Eu era cât pe ce să abandonez, mai exact după ce am ajuns la lacul glaciar Iezer ce are forma hărții României, chiar înainte de unde începe urcarea mai abruptă spre vârf. Mă bucur că în final m-am răzgândit și am părăsit zona de confort. Am fost foarte fericită că am ajuns în vârf.
Vă recomandăm să aveți la voi apă din belșug deoarece sursă de apă găsim doar la izvorul din apropierea stației meteo, să vă echipați adecvat cu pantofi de munte și pălărie pentru soare.
Lacul glaciar Iezer ce are forma hărții RomânieiVf. Pietrosul
Video:
One Response
Sanatate, ni ca am ajuns pe asta treaba de maramuresul nostru minunat, si va laud ca dati mai departe lumii despre Maramures.
Amu sa nu va deranjeze sa las saitu tot despre noi:
https://cazaremm.ro Va multamim iar, si va dorim numa hodina
la tati.