fbpx
Africa Beach Exotic Destinations Romantic destinations Travelling

Seychelles – itinerar, atracții și buget de călătorie

Seychelles – paradisul tropical din Oceanul Indian

Insulele Seychelles au fost pe lista noastră de mult timp și am fost foarte fericiți că în sfârșit anul acesta ni s-a îndeplinit visul. Ne-am achiziționat biletele de avion cu 6 luni înainte de plecare (le-am cumpărat în mai cu plecare în noiembrie), motiv pentru care am avut suficient timp la dispoziție pentru a ne documenta și a planifica itinerarul. Am avut multe emoții în legătură cu plecarea, deoarece știam că zborurile, mai ales pe timp de pandemie se pot anula sau modifica, așa că ne-am armat cu multă răbdare și am încercat să fim cât de flexibili putem. Și pentru că oarecum ne-am așteptat, zborurile s-au anulat de două ori pe parcusul a celor 6 luni, așă că am ajuns să cumpărăm biletele finale cu doar 1 săptămână înainte de plecare. Norocul nostru a fost să prindem o promoție cu compania aeriană Qatar pe ruta Belgrade – Seychelles (escală la Doha), la prețul de 589 euro/persoană pentru perioada 18 Noiembrie – 03 Decembrie. Am stat în total 15 zile întregi.

De când a început pandemia ni s-au anulat câteva zboruri și vacanțe planificate (Polinezia Franceză și Georgia), așadar nu ne-am putut bucura cu adevărat decât atunci când ne-am văzut ajunși cu bine la destinație. Recomandăm ca atunci când vă achiziționați bilete de avion, în special pentru destinații mai îndepărtate care sunt și costisitoare, să vă faceți și o asigurare storno ca să fiți acoperiți în caz de ceva. Noi le-am făcut la Mondial, la prețul de 270 lei pentru 2 persoane.

Condiții de călătorie în Seychelles

Înainte de orice călătorie, recomandăm să vizitați atât siteul MAE pentru condițiile actuale de călătorie, cât și siteul guvernului țării în care urmează să călătoriți. Pentru a călători în Seychelles, veți avea nevoie de următoarele documente:

  • Test negativ RT – PCR efectuat cu 72 ore înainte de plecare (atenție, aveți nevoie de test chiar dacă sunteți vaccinați cu ambele doze)
  • asigurare medicală care să acopere clauzele îmbolnăvirii cu COVID-19 (am făcut-o tot la Mondial)
  • biletele de avion de întoarcere
  • dovada rezervării cazării pentru toată durata șederii
  • Autorizația medicală de călătorie pentru care poți aplica pe siteul guvernului Seychelles imediat după primirea rezultatului testului RT-PCR aici: https://seychelles.govtas.com/ și care conține toate datele de mai sus și altele în plus. După completarea datelor va trebui să achitați suma de 10 euro, așadar să aveți cardul pregătit. Răspunsul (pozitiv sau negativ) îl primiți în maxim 9 ore de la completare, așadar nu lăsați totul pentru ultima clipă. Atenție! Fără acest formular vi se va refuza îmbarcarea. Am auzit cazuri în care persoanelor li s-a refuzat îmbarcarea pe motiv că nu aveau autorizația medicală de la gurvernul din Seychelles.

Cazările le-am rezervat cu 6 luni înainte, imediat după achiziționarea biletelor de avion, și s-a dovedit a fi un lucru bun, deorece prețurile crescuseră cu media 30-40 euro pe noapte pe parcurs. 

Despre intinerarul călătoriei noastre în Secyhelles precum și despre buget puteți citi mai jos.

Mahe – 1 noapte

Pentru că aveam deja cazările și biletele la feribot cumpărate înainte de schimbarea zborului final, am fost nevoiți să ne luăm 1 noapte de cazare în plus pe insula Mahe, la dus. Am optat pentru o cazare aproape de aeroport, Jaidss Holiday Apartments 1, pentru care am plătit 57.5 eur/camera dublă făra mic dejun. Apartamentul este utilat pentru regim self catering, cu un living mare, bucătărie, 2 terase, 2 dormitoare și 2 băi. Am fost în total 4 persoane, așadar am avut nevoie de un apartament cu două camere.

Prețul pentru transfer de la aeroport la cazare este de 35 euro, motiv pentru care am hotărât să închiriem mașină pe ziua respectivă (45 euro/zi). Zborul a aterizat la 08:35 dimineața, aveam o zi plină pe insula Mahe, pe care nu voiam să o pierdem nefăcând nimic. După ce ne-am odihnit un pic după drum ne-am urcat în mașină cu direcția plajă. Am ales Carana Beach, o plajă mică, dar deosebit de frumoasă. A fost prima întâlnire cu plajele din Seychelles și recunosc că am fost uimiți de peisajul idilic, nisipul fin, apa cristalină deosebit de plăcută.

1 (1)

Insula Mahe este cea mai mare insulă a țării, dacă vrei să ai libertate de mișcare, e musai să închiriezi mașină. Distanțele sunt destul de mari, iar taxiurile cam costisitoare. Dacă vrei să închiriezi mașină trebuie să știi că volanul este pe dreapta, ca în Anglia.

Praslin – 6 nopți

A doua zi ne-am îndreptat spre feribotul Cat Cocos, cu care urma să plecăm pe insula Praslin, a doua ca dimensiune după Mahe. Prețul biletului pe ruta Mahe – Praslin costă 50 euro/persoană (durata aproximativ 1 oră) și se poate achiziționa aici: http://www.catcocos.com/. Pentru că ne-am dorit să vizităm cât mai multe locuri, am închiriat mașină pentru toată perioada șederii pe insulă, direct de la cazare. Ne-am cazat la Chez Bea Luxury Villa, la prețul de 462 eur/camera dublă cu mic dejun. Am fost mulțumiți de alegere, camerele fiind mari și confortabile. Chez Bea dispune și de o mică piscină, în care te poți răcori după-masa când vii de la plajă.

Mai jos găsiți lista cu locurile vizitate:

1. Plaja Anse Lazio a fost adesea descrisă drept cea mai frumoasă plajă din lume datorită mixului perfect de nisip auriu fin, apă cristalină și formațiunilor impresionante de granit. Ni s-a părut perfectă pentru înot, plajă și snorkeling, motiv pentru care am revenit de mai multe ori aici. 

DSC_5466
20211120_181739-2

2. Vallée de Mai, un parc național deosebit! Am fost impresionați de vegetația luxuriantă și bineînțeles de Coco de Mer, atracția principală a parcului. Coco de Mer, cea mai mare sămânță din lume, este în mod deosebit admirată de vizitatori și este motivul pentru care Parcul Național este patrimoniu UNESCO. Am ales ruta cea mai lungă, de 2 km, fără ghid. Prețul intrării a fost de 350 rupii/persoană (aproximativ 23 euro). Se spune că atunci când a fost descoperită, localnicii au denumit-o Grădina Edenului.

20211121_110558

3. Anse Gouvernement este plaja de lângă hotelul L’Archipel, care mie personal mi-a plăcut foarte mult datorită peisajului idilic. Apa nu era atât de transparentă ca și pe Anse Lazio, dar în schimb era lină și foarte caldă.

4. Fond Ferdinand Nature Reserve, un traseu ce trece printr-o pădure tropicală luxuriantă, 700 de scări pe care le urci pe soarele dogoritor și care culminează cu o priveliște impresionantă asupra insulei. Traseul nu se poate face individual, doar cu ghid, care este inclus în prețul de intrare de 150 SCR (aproximativ 10 euro). Pe parcursul traseului ghidul ne-a oferit multe informații despre plantele și vietățile endemice, precum și despre Coco de Mer. Recomandăm să faceți acest tur deoarece pe lângă priveliștea uimitoare din vârf este și informativ. Nouă ne-a plăcut deosebit de mult.

5. Plaja Cote D’or era cea mai apropiată plajă de cazarea noastră, dar nu am fost decât de 2 ori pe ea. Deși vizual este foarte frumoasă, întinsă, cu nisip fin și apa de o culoare năucitoare, nu ne-a plăcut faptul că apa nu era foarte clară și era sezonul sting ray-urilor, pe care nu îi vedeai decât atunci când erau foarte aproape de tine.

A doua oară am venit pentru localul Cafe des Arts, pentru a savura un cocktail pe bază de rom Takamaka (rom local), care by the way este un rom foarte gustos.

1 (4)
1 (2)
1 (3)

6. Plaja Anse Georgette s-a dovedit a fi preferatul tuturor din grup. Nu este o plajă întinsă ca Anse Lazio sau Cote D’or, nici măcar nu este bună pentru înot din cauza valurilor și curenților puternici, dar are ceva special ce ne-a fermecat. Plaja se poate accesa prin 3 modalități:

  • prin resortul Constance Lemuria, cu rezervare din timp. Cei de la cazare vă pot ajuta cu rezervarea. După ce vi se ia temperatura la poartă și se verifică dacă numele vostru apare pe listă, veți trece pe lângă terenul de golf al resortului, o plimbare ce va dura în jur de 30 de minute până la plajă.
  • cu barca
  • traseu de pe Anse Lazio – varianta cea mai obositoare, dar probabil și cea mai frumoasă

Noi am optat pentru varianta cu rezervare în prealabil prin resortul Constance Lemuria. Nu știu să vă spun exact ce ne-a plăcut așa de mult la această plajă, dar voi lăsa fotografiile să vorbească de la sine.

DSC_5515
20211124_170649

DSC_5618
20211124_163148

7. Curieuse Island. Excursia pe Curieuse Island am achiziționat-o prin intermediul personalului de la Chez Bea Luxury Villa, la prețul de 85 euro/persoană. Prima oprire pe insulă a fost la țestoasele gigant Aldabra, care se plimbau nestingherite printre oameni. A fost pentru prima oară când am văzut țestoase gigant în libertate și putem spune că am fost impresionați de cât de drăguțe și prietenoase sunt. În special dacă le dai ceva de mâncare. Țestoasele adoră să mânânce!

După țestoase, am făcut o plimbare de aproximativ 30 de minute spre plaja Anse Jose unde ne aștepta barca. Apa era de un albastru năucitor și sincer abia am așteptat să ne aruncăm în ea, fiind super încălziți.

La finalul excursiei am oprit lângă insula St.Pierre pentru snorkelling. 

La Digue – 3 nopți

Biletele pentru feribotul spre insula La Digue, le-am achiziționat de pe siteul www.seychellesbookings.com, la prețul de 15 euro/persoană (durata 15 minute cu feribotul Cat Rose). Ne-a plăcut mult atmosfera relaxată de pe insulă și faptul că deplasarea pe insulă se face cu bicicletele. Aici am optat să ne cazăm la Tanette Villa, la prețul de 243 eur/camera dublă cu mic dejun inclus. Villa este localizată pe o stradă liniștită, înconjurată de multă vegetație. A avut cel mai bun mic dejun din toate cazările din Seychelles, însă și unele neajunsuri, cum ar fi dimensiunea mică a camerei și a băii, aerul condiționat nu funcționa bine, iar unele biciclete închiriate la prețul de 100 rupii/zi/persoană (aproximativ 7 euro) nu erau într-o condiție prea bună. Cu una din biciclete am și rămas pe drumuri după ce i-a picat lanțul de câteva ori.

Mai jos găsiți lista cu locurile vizitate:

1. Nid D’aigle. Ne-am început ziua pe La Digue în forță, cu o drumeție pe traseul Nid D’aigle. Nu a fost o decizie înțeleaptă să facem acest traseu pe soarele arzător al prânzului, motiv pentru care recomandăm să fie făcut cât mai de dimineață. Priveliștea în schimb a meritat toată oboseala și osteneala.

La final am oprit la cafeneaua Belle Vue, unde ne-am răcorit cu o binemeritată bere locală Seybrew.

2. Anse Cocos. Pentru că nu ne-a fost suficient un traseu pe căldura infernală, am hotărât să mai facem unul.😄 Am ponit spre Anse Cocos, una din cele mai frumoase plaje de pe La Digue. Traseul durează îm jur de 30 de minute și trece pe lângă alte 2 plaje frumoase, Grand Anse și Petite Anse. Anse Cocos este o plajă întinsă, liniștită și neaglomerată. Are și un mic beach bar, unde am savurat o nucă de cocos răcoritoare. 🥥

Cea mai frumoasă parte a plajei sunt piscinele naturale, pe care le găsiți în capătul plajei.  

3. Anse Severe. Am petrecut aproape o zi întreagă pe această plajă. Ne-am bălăcit, odihnit, am luat prânzul, am făcut poze cu broasca testoasă gigant Papaya, care este rezident al beach barului din apropiere, Bikini Bottom, iar la final de zi am admirat apusul. Recomandăm această plajă pentru o zi liniștită și relaxantă.

20211127_175003
20211127_174820

4. Anse Source D’argent, cea mai populară plajă din Seychelles și probabil din lume. Dacă ajungeți pe această plajă, recomandăm să rezervați din timp tura de 3 ore cu kayak-ul cu cei de la Crystal Water Kayaks. Veți avea o perspectivă diferită asupra popularei plaje, veți vizita plaja Anse Pierrot unde s-a filmat Robinson Crusoe (varianta 1988) și veți avea parte de o mică lecție de supraviețuire despre ‘cum să spargi o nucă de cocos’. 🥥 Preț: 35 euro/persoană. Ce mai trebuie să știți este faptul că se plătește o taxă de intrare în parc de 115 rupii/persoană (aproximativ 8 euro).

5. Chez Jules, un restaurant cu vedere spre ocean, unde am oprit preț de un cocktail după ce am ajuns în capătul insulei.

Mahe – 4 nopți

Din La Digue pe Mahe am mers tot cu feribotul Cat Cocos, la prețul de 60 euro/persoană. În port ne aștepta mașina închiriată pentru 5 zile, la prețul de 45 euro/zi. Mașina am închiriat-o prin intermediul siteului www.seybooking.com. Ca și cazare am optat pentru Villa Vanilla, pe Booking o găsiți sub altă denumire, vă las link aici.

Din cauza disponibilității am avut 2 tipuri de cazare la Villa Vanilla. Un apartament cu 2 camere ce avea o terasă cu priveliște panoramică impresionantă asupra oceanului și a munților din jur, la prețul de 125 eur/noapte/4 persoane. Am fost uimiți de cât de frumos se vede totul de aici! Să ne bem cafeaua de dimineața și să luam micul dejun direct de pe terasă a fost o încântare. 

Pe lângă priveliștea minunată, un plus al cazării este piscina infinity răcoritoare.

După 2 nopți ne-am mutat în camere individuale, deoarece apartamentul cu 2 camere nu a mai fost disponibil. Și de aici am avut o vedere frumoasă asupra muntelui, deoarece am primit camerele de la etajul superior, însă priveliștea nu se compara cu primul apartament.

Mai jos găsiți câteva lucruri bine de știut despre Villa Vanilla.
❎ Avantaje :
🔅 Vila este localizată pe vârful unui deal de unde aveți o priveliște minunată asupra oceanului și a munților din apropiere. View-ul este punctul forte al cazării. Recomandăm camera “Apartment with sea view” cu o capacitate maximă de 4 persoane pentru a beneficia de o priveliște uluitoare.
🔅 Piscina frumoasă. 
🔅 Lobby-ul mare și confortabil.
🔅 Preț avantajos.

❌ Dezavantaje:
⭕ Din păcate locul nu este foarte bine întreținut. Multe lucruri ar necesita reparații și întreținere.
⭕ Curățenia lasă de dorit în unele locuri.
⭕ Aveți nevoie de mașină închiriată dacă vreți să vă cazați aici.
⭕ Micul dejun ar necesita îmbunătățiri.

Locuri vizitate în Mahe:

1. Distileria de rom Takamaka. Dacă îți place romul, atunci e musai să vizitezi acest loc, iar dacă nu îți place, tot îți recomandăm să îl vizitezi deoarece s-ar putea ca după această experieță să îți placă. Eu nu sunt băutoare de rom, dar trebuie să  recunosc că cel produs în Seychelles, romul Takamaka, este un rom foarte bun. Aici veți avea ocazia să faceți o degustare, la prețul de 100 rupii pe persoană (aproximativ 7 euro) și să cumpărați suveniruri pentru acasă. Veți învăța despre producerea romului și istoria acestui loc. O experiență care nouă ne-a plăcut mult și pe care o recomandăm.

2. Plaja Port Launay este plaja de lângă resortul Constance Ephelia. Aici nu vei avea nevoie de rezervare, ca și la sora ei de pe Praslin, Constance Lemuria, deoarece plaja se poate accesa ușor, fără să trebuiască să treci prin resort. Ne-a plăcut nisipul fin și apa de o culoare năucitoare. Am întâlnit mai multă lume aici, majoritatea fiind cazați la resortul pe care l-am amintit înainte.

3. Plaja Grand Anse, o plajă mare și întinsă, destul de agitată și fără multe locuri umbrite. 

4. Cascada Sauzier era la doar 6 minute de mers pe jos de la cazare, recomandăm să o vizitați doar daca stați/sunteți prin apropiere, altfel s-ar putea să fiți dezamăgiți că ați bătut atâta drum până acolo. Preț intrare: 50 rupii (aprox. 3.5 euro).

5. Plaja Anse Intendance, una din cele mai frumoase plaje din Mahe. Trebuie să menționăm că plaja nu este recomandată înotului, din cauza valurilor și curenților mari.

DSC_6035
DSC_6028

6. Plaja Anse Takamaka, o plajă idilică, liniștită, cu apă turcoaz și cristalină. La plecare ne-am oprit la restaurantul de pe plajă Chez Batista să ne răcorim cu o bere la halbă. 

7. Morne Blanc Trail, un traseu cu dificultate medie, ce culminează cu o priveliște uimitoare.

8. Plaja Anse Baie Lazare, o plajă preferată de surferi datorită valurilor și curenților mari.

9. Plaja Beau Vallon, o plajă populară și destul de aglomerată. Recomandată pentru înot, oceanul fiind destul de calm în partea aceasta a insulei.

10. Copolia Trail, un traseu cu dificultate ușoară, a fost preferatul nostru de pe Mahe și probabil din Seychelles. Priveliștea din vârf este una incredibil de frumoasă. 

 Unde am mâncat în Seychelles?

Am dorit să alocăm o rubrică separată acestui topic deoarece considerăm că poate fi de interes în special persoanelor care doresc să economisească bani pe mâncare. Se știe că Seychelles este o destinație costisitoare, așadar orice pont cu privire la reducerea cheltuielilor poate fi de folos. Noi am economisit enorm de mult prin simplul fapt că nu am mâncat la restaurante, nici măcar o dată, ci în locurile în care mâncau localnicii, așa numitele take away-uri. Ca și o paralelă, o masă de 2 persoane la restaurant poate să ajungă la 60-80 euro, pe când o masă de 2 persoane la un take away este în jur de 6-10 euro.

În ce constă take away-ul? Mâncarea este proaspăt preparată pentru ziua respectivă (gen meniul zilei), mai multe feluri de mâncare de unde poți să îți alegi pe bunul plac. Noi am mâncat foarte mult pește cu orez gătit în diferite feluri: pește la grill, pește cu curry, pește cu sos de mango, tuna steak etc. Dar pe lângă pește aveai foarte multe variante, pui, porc sau câteodată vită. Puteai alege să cumperi o porție întreagă sau jumătate de porție. Mâncarea la take-away, cel puțin cele testate de noi au fost delicioase și super ieftine. Uneori nu ne venea să credem cât de ieftin poate fi. Puteai alege să mânanci acolo (unde spațiul și locul îți permitea) sau să duci mâncarea cu tine și să o servești după bunul plac pe plajă sau la cazare. De cele mai multe ori am luat masa la fața locului, dar au fost ocazii când am mâncat pe plajă sau la hotel. Mâncarea este servită în caserole de carton, nu la farfurie ca la restaurant, dar având în vedere diferența de costuri, sincer nu a contat deloc pentru noi.

Mai jos găsiți o listă de take-awayuri testate de noi unde mâncarea și prețurile au fost foarte ok:

Eve Take Away – Praslin

Galla Take Away – La Digue 

La Creole cafeteria & takeaway – Mahe

Barbaron Fried Chicken – Mahe

Island Cafe – Mahe

Buget de călătorie

În Seychelles am cheltuit în total 4096 euro, două persoane, pe parcursul a 15 de zile, ce include absolut tot, de la biletele de avion, teste PCR, cazări, asigurări, suveniruri etc. Media zilnică fiind de 241 euro pe cuplu.

Pentru evidența cheltuielilor am folosit aplicația Travel Spend. Aplicația este gratuită, dar  noi am preferat să plătim 42 de lei/an pentru a beneficia de toate facilitățile aplicației.

Mai jos găsiți un grafic cu cheltuielile:

Zboruri – 1178 euro

Cazare 14 nopți – 1113 euro (media cazării pe noapte fiind de 79.50 euro – camera dublă cu mic dejun inclus)

Transport (închiriere mașină, feriboturi) – 623.98 euro

Mâncare la take away – 365.98 euro

Atracții turistice/activități – 348.63 euro

Altele (băuturi alcoolice, supermarket, shopping, cafea, etc.): 465.72 euro  

Bine de știut recomandări:

  • rezervați biletele de avion și cazările din timp pentru a beneficia de prețuri mai mici. La cazare am economisit în jur de 30-40 eur/noapte din simplul fapt că am făcut rezervările cu 6 luni înainte. Alegeți cazări rambursabile, în cazul în care pe parcurs vi se schimbă planurile. Puteți face asta ușor pe Booking, punând un filtru pe “rambursabil”. Urmăriți de asemenea promoțiile la companiile aeriene, puteți economisi destul de mult și aici.
  • optați pentru cazări cu mic dejun inclus. Aproape totul pe Seychelles se importă, motiv pentru care poate fi destul de costisitoare o vizită la supermarket. Mai multe zile la rând, se adună.
  • asigurați-vă că aduceți cu voi toate necesare de acasă, gen șampon, balsam, cremă de plajă, alte creme, etc. Daca cumva uitați, veți scoate din buzunare mai mulți bănuți decât dacă le-ați fi cumpărat de acasă.
  • recomandăm cremă de plajă cu factor 50 și spray pentru țânțari. 
  • optați să mâncați la take away-uri. Mâncarea este bună și veți economisi destui de mulți bani.
  • schimbați bani la bancă sau exchange office-uri autorizate, decât să retrageți bani la bancomate. Comisioanele la ATM-uri pot fi destul de mari.
  • în Seychelles se vorbește limba creolă, dar aproape toți vorbesc engleza și franceza. Nu am întâmpinat nicăieri bariere de comunicare.
  • se conduce pe partea stângă a drumului, este bine de știut în cazul în care închiriați mașină. La închirierea mașinii ne-a fost greu să găsim o companie care să fie dispusă să ne inchirieze mașina pentru 1 zi, minimul fiind de 3 zile cam la toate. Pe lângă cele 5 zile pe Mahe la finalul vacanței, mai avea nevoie de mașină 1 singură zi, chiar la aterizare. Ne-au ajutat în acest sens cei de la www.seychellesbookings.com, pe care îi recomandăm cu drag.
  • trebuie să încercați berea locală Seybrew și romul local Takamaka. Sunt delicioase!
  • am fost deseori întrebați care insulă ne-a plăcut cel mai mult, răspunsul este toate. Fiecare insulă este diferită și trebuie să alocați timp fiecăreia pentru a fi explorată. Multă lume are tendința să dea skip la Mahe total, cazându-se pe Praslin de unde fac excursie de 1 zi pe la Digue. Nouă ne-au plăcut toate insulele în egală măsură, motiv pentru care recomandăm să stați pe toate. 
  • este bine de știut că absolut toate plajele din Seychelles sunt publice.

    4 Responses

  1. Buna ziua. De unde ati achizitionat biletele de avion. Va multumesc 😊

  2. Buna ziua, se poate intra in Seychelles cu produse alimentare gen biscuiti, covrigei, alune, musli etc? Stiu ca mancarea este destul de scumpa acolo si vreau sa am ceva provizii la mine.
    Este o intrebare in formularul care se completeaza online daca ai produse de origine vegetala sau animala si nu stiu daca sa raspund cu da sau nu. Multumesc

    1. Mâncarea este scumpă doar la restaurant. La take away-uri găsești mâncare delicioasă și ieftină. Totuși nu cred să fie problemă să ai ceva biscuiți la tine.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *