SUA este o țară care are de toate: parcuri naționale superbe, trasee aventuroase, plaje uimitoare, orașe vibrante și mâncare delicioasă. A fost o vacanță diferită față de toate celelalte de până acum. Am parcurs 8500 km cu mașina pe durata a 21 zile, în 6 state: California, Nevada, Arizona, Utah, Montana și Wyoming.
Biletele de avion le-am achizițonat cu 6 luni înainte de plecare, prin compania Turkish Airlines. Am zburat din Budapesta cu destinația San Francisco, cu escală scurtă la Istanbul. Prețul biletului a fost de 535 euro/persoană.
Viza am obținut-o repede și fără prea multe bătăi de cap. Mai multe despre pașii care trebuie să îi urmați pentru obținerea vizei veți găsi la finalul articolului la rubrica “Bine de știut/recomandări”.
Am închiriat două mașini pe parcursul călătoriei, un Nissan Sentra timp de 18 zile și un Ford Mustang GT cabrio timp de 3 zile. Nissan Sentra a costat 655$, iar Mustang-ul 210$.
Am aterizat după-masă pe aeroportul din San Francisco și imediat după aterizare ne-am îndreptat spre biroul de închirieri mașini pentru a rezolva cu actele de închiriere.
După primirea mașinii am plecat spre San Carlos, un orășel situat la aproximativ 18 km de aeroportul din San Franciso. Ne-am cazat la hotel Lia pentru 1 noapte, la prețul de 104$ camera dublă cu mic dejun inclus.
Seara am luat cina în oraș la restaurantul cu specific birmanez Rangoon Ruby, pe care îl recomandăm dacă sunteți în zonă. Prețul cinei a fost de 42$ pe 2 persoane. Deși San Carlos este un orășel mic, ne-a frapat multitudinea și diversitatea restaurantelor și localurilor din centrul orașului care erau pline de localnici și nu numai.
A doua zi ne-am trezit de dimineață și ne-am îndreptat spre coasta centrală a Californiei, spre populara zonă Big Sur.
Înainte de Big Sur, ne-am aventurat pe 17 Miles Drive, un drum pitoresc cu plaje frumoase și stânci dramatice ce se înalță semețe pe coastă, păduri mistice, case de revistă și terenuri de golf iconice. Accesul costă 10.25$ pe mașină de la răsărit până la apus. Accesul motocicletelor este interzis. Am vizitat și ne-au plăcut Seal Rock, Peeble Beach, Lonely Cypress și Carmel Beach.
Seal Rock
Lonely Cypress
Carmel Beach
P.S. Pentru că ne-a plăcut foarte mult aici am revenit în ultimele zile ale excursiei, pentru o ultimă vedere a plajei și Pacificului.
Peeble Beach
După 17 miles drive ne-am îndreptat spre Big Sur, unde amintim ca puncte importante de vizitat Bixby Bridge și McWay Falls.
Big Sur a fost o adevărată încântare, cu vederi dramatice superbe asupra coastei Pacificului. Apa este de un albastru uimitor, iar vederea pur și simplu îți taie respirația. Fiind o atracție populară este destul de aglomerată. Trebuie să aveți în vedere că veți întâlni mulți turiști în această zonă. Recomandăm vizitarea acestui obiectiv de luni până joi.
Bixby Bridge este unul din cele mai fotografiate poduri din California datorită arhitecturii frumoase și locului magnific în care acesta a fost construit.
Cascada McWay, înaltă de 24 m, este situată în Julia Pfeiffer State Park și curge direct în Oceanul Pacific.
Ne-am oprit să mâncăm la River Inn. Ne-a plăcut mult atmosfera restaurantului, cu muzică live și mâncare bună. Am încercat burgerul cu vită angus, care a fost delicios. Prețul unui prânz pe două persoane a fost de 45$ cu băuturi incluse.
Tot aici recomandăm și restaurantul Nepenthe, unde veți găsi mâncare delicioasă și o vedere superbă. Localul are și o cafenea (Cafe Kevah), situată în acelaș loc, dar cu un nivel mai jos și un magazin de suveniruri (Phoenix Shop).
Următoarea destinație după Big Sur a fost Yosemite National Park. Ne-am cazat în Fresno pentru 3 nopți, situat la aproximativ 2 ore jumătate de condus de Yosemite. Prețul cazărilor este direct proporțional cu distanța față de parc. Cu cât te apropiai mai mult de parc cu atât cazarea era mai scumpă. Ideal ar fi fost să ne cazăm în parc pentru a scăpa de drumurile dute-vino din Fresno, dar pentru asta trebuia să ne organizăm din timp.
Parcul dispune de unități de cazare suficiente pentru toate bugetele (hoteluri, vile și chiar camping-uri), dar rezervarea trebuie făcută din timp datorită faptului că frumusețea parcului atrage milioane de turiști anual. Noi am preferat ca în acest concediu să facem un pic lucrurile diferit.
Deoarece nu am știut exact cât timp vom petrece la fiecare atracție/destinație am decis că vom căuta cazările de la o zi la alta. Am avut rezervată din timp doar prima noapte din San Carlos și cazarea de la Yellowstone National Park deoarece în acea zonă cazările sunt destul de scumpe și gradul de ocupare foarte mare.
În parcul Yosemite am petrecut două zile întregi. Frumusețea parcului este ireală. Cascadele, natura, animalele sălbatice, poienile însorite și traseele montane ne-au fermecat. Este un loc mirific unde doar câteva ore sunt de ajuns să îți reîncarci bateriile. Am întâlnit în drumul nostru urs, veverițe și căprioare ce se plimbau nestingherite prin parc.
Deși era foarte multă lume în prima zi, fiind zi liberă în SUA (Memorial Day), nu am simțit atât de apăsătoare mulțimea de oameni datorită faptului că totul era organizat. Mașina am lăsat-o în parcare, iar de acolo am luat un shuttle bus ce avea traseu prin toate punctele principale ale parcului. Autobuzul se oprea în stații din 15 in 15 minute sau 30 de minute la stațiile mai îndepărtate. Orele de operare ale Yosemite Valley Shuttle sunt între orele 07:00 – 22:00.
Atracțiile principale din parc sunt: Lower Yosemite Falls, Upper Yosemite Falls, Mirror Lake, Tunnel View, Sentinel Meadow, Sentinel Beach, Swinging Bridge, Yosemite Valley, Bridalveil Fall și Half Dome.
Lower Yosemite Falls
Mirror Lake
Tunnel View
Sentinel beachn& picnic area
Sentinel Meadow
Am reușit să vizităm principalele atracții în prima zi, lăsând pe a doua zi traseul montan ce ducea la baza grandioasei cascade Upper Yosemite, cea mai înaltă cascadă din America de Nord (739 m). Traseul nu a fost ușor, dar a meritat din plin. Pe durata celor 6 ore parcurse dus-întors am văzut peisaje superbe, o vedere magnifică asupra Half Dome și ale vârfurilor munților Sierra precum și un close-up a bazei cascadei ce doar la finalul traseului puteai să o vezi.
Recomandăm să vă aventurați pe acest traseu doar dacă aveți o condiție fizică cât de cât bună deoarece urcarea este destul de abruptă.
La finalul traseului am găsit energia necesară să vizităm și Glacier Point, un punct de belvedere de neratat.
Accesul în Yosemite costă 30$ pe mașină, dar noi am optat pentru pass-ul “America the beautiful” la prețul de 80$ pe baza căruia ai acces în peste 2000 de parcuri naționale și federale din SUA pe parcursul unui an. Cu acest card am economisit foarte mult pe parcursul călătoriei, având acces în parcurile: Yosemite (de 2 ori), Sequoia, Death Valley, Zion și Yellowstone.
După Yosemite ne-am îndreptat spre ținutul giganților, Sequoia & Kings Canyon National Park. Înainte să intrați în parc asigurați-vă că aveți suficient combustibil deoarece în parc este mult mai scumpă benzina.
Zonă de relaxare
Giganții sequoia au o viață longevivă, de mai bine de 3000 de ani. Parcurile naționale Sequoia & Kings Canyon se mândresc cu unele dintre cele mai mari exemplare din lume. General Sherman Tree, atracția principală a parcului, are 1487 metri cubi. Ca să vă faceți o idee de înălțimea unui sequoia gigant imaginați-vă o clădire de aproximativ 26 de etaje. Ne-am simțit mici și neînsemnați în fața acestor giganți ai naturii.
Imediat după Sequoia parc ne-am îndreptat spre Los Angeles, unde ne-am cazat la niște prieteni de familie pentru 4 nopți.
Los Angeles a fost orașul meu preferat din California. Nu neapărat din cauza atracțiilor turistice, dar acolo am simțit cu adevărat vibe-ul american. Plajele din apropiere, palmierii, cartierele cu case pitorești (în special cele din Venice Canal Historic district), mâncarea și atmosfera ne-au făcut să ne dorim să nu mai plecăm niciodată.
Mai jos găsiți obiectivele vizitate în LA și în apropiere:
-
Griffith Observatory este un obiectiv turistic popular în LA datorită vederii superbe asupra orașului și asupra faimosului semn Hollywood.
-
Walk of Fame este un bulevard popular în Hollywood care omagiază celebritatea înseși. Este pavat cu stele în interiorul cărora este scris numele unor actori, regizori sau cântăreți celebri.
-
Urban Light este opera sculptorului Chris Burden localizată la intarea Muzeului de Artă. Este formată din lămpi stradale restaurate din anii 1920-1930. Am văzut pentru prima oară această operă în filmul “No Strings Attached” cu Ashton Kutcher și Mila Kunis.
-
Venice beach este un loc de recreere popular unde oamenii de toate vârstele își petrec timpul liber. Locul este ideal pentru plajă, baie sau activități în aer liber (role, biciclete, skateboarding, fotbal, volei etc). Parcare: 10$/zi în parcările supravegheate.
-
Downtown LA nu are nimic deosebit ca să fim sinceri și este destul de pustiu având în vedere că majoritatea cetățenilor din zonă sunt la muncă. Ne-am minunat în schimb de numărul mare al oamenilor străzii cu care ne-am întâlnit pe drum, în special în parcuri. Parcare: 15$/zi, în parcările supravegheate.
- Walt Disney Concert Hall – o capodoperă arhitecturală situată în Downtown LA.
-
Olvera Street, cunoscut drept “locul de naștere al Los Angeles-ului” este o piață mexicană care recreează latura veche și romantică a Los Angeles-ului cu structuri din cărămidă, magazine de suveniruri, restaurante, cafenele și tablouri colorate.
-
Union Station este gara centrală din Los Angeles, fiind una din cele mai mari gări din America de Vest. Aceasta a intrat în funcțiune în anul 1939, înlocuind vechea gară Le Grande Station. Gara a apărut în multe filme celebre printre care amintim The Great Gatsby.
-
Grand Park
-
City Hall
-
Venice Canals, un cartier superb cu case de revistă. A fost o adevărată încântare plimbarea în acest cartier.
- Point Vincente Lighthouse a fost construit în anul 1926 în peninsula Palos Verdes. Lumina farului a fost diminuată în timpul celui de-al doilea război mondial pentru a evita ajutarea inamicului. Este situat la nord de intrarea în porturile Los Angeles/Long Beach.
- Korean Bell of Friendship – este o statuie masivă din bronz în formă de clopot situată în parcul Angel’s Gate, în cartierul San Pedro. Clopotul a fost inaugurat de guvernul sud-coreean în SUA pentru celebrarea bicentenarului și este un simbol al prieteniei dintre cele două țări.
-
Battle ship USS Iowa Museum este un muzeu maritim localizat în portul din San Pedro, Los Angeles. Nava de război a fost construită în anul 1943 și a servit în timpul celui de-al doilea Război Mondial, Războiul Corean precum și pe timpul Războiului Rece.
- Queen Mary a fost un vas de crozieră ce a navigat în special pe partea de nord a oceanului Atlantic între anii 1936-1967. Azi, se află localizat în Long Beach, California și deservește pe post de hotel, muzeu și restaurant. Vasul face parte din lista registrului național al locurilor istorice, iar hotelul face parte din lista hotelurilor istorice ale Americii.
-
Tide Pools beach, zonă de plajă și baie cu case superbe situate la marginea oceanului, la aproximativ 70 km de LA. Plaja este destul de mică și aglomerată, așa că ne-am oprit doar pentru câteva poze.
-
Cristal Cove beach. Situată în Cristal Cove State Park, prețul intrării este de 15$/mașină. Am ales această plajă pentru baie și relaxare datorită faptului că nu era foarte aglomerată. Culoarea apei era de un albastru superb, iar nisipul fin.
Din Los Angeles ne-am îndreptat spre Death Valley, locul cel mai uscat și călduros din America, cu temperaturi ce ajung vara la 50 grade. Recomandăm să aveți multă apă la voi pentru a vă hidrata și bucurați-vă de peisajul oferit de dunele de nisip de mărimea unui munte și de canioanele colorate.
La doar două ore de condus de Death Valley se află Las Vegas, unul din cele mai populare orașe din America. Este îndrăgit în special pentru viața de noapte și faimoasele cazinouri. Este un oraș vibrant și destul de aglomerat care prinde viață în special noaptea.
Noi recomandăm să îl vizitați și în timpul zilei, dar să aveți suficientă apă, temperaturile depășesc 40 de grade.
Ne-am cazat la hotelul Caesars Palace, folosit ca platou de filmare în multe filme faimoase, printre care se numără Hangover sau Ironman. Unele părți ale hotelului au un aer destul de vechi, se observă că necesită o renovare. În schimb piscinele ne-au plăcut mult. Ne-am răcorit și relaxat la marginea piscinei după o plimbare călduroasă pe Strip.
Cazarea pe noapte la Caesars a costat 124$ la care se adaugă taxa de resort în valoare de 44$/zi. Creditul pentru mic dejun este de 10$/persoană care poate fi consumat la food court sau în unul din restaurantele hotelului. În cazul în care renunțați la housekeeping vi se mai oferă un credit de 10$. Preț parcare: 15$/zi.
În Las Vegas prețurile la cazare sunt destul de accesibile. Găsiți cazări drăguțe la preț acceptabil pentru toate gusturile. Aproape toate hotelurile au și cazinou care de obicei este plin ochi cu oameni care speră în secret că se vor îmbogăți peste noapte.
Dansul fântânilor arteziene de la hotelul Bellagio este o atracție îndrăgită de mulți turiști. Noi am fost pur și simplu fascinați! Orarul show-ului îl găsiți aici.
Bellagio
Următoarea oprire a fost la Valley of Fire State Park, un parc superb care ne-a impresionat de la prima vedere. Albastrul cerului împletit cu roca de culoare roșie au făcut cadrul perfect al unui peisaj de vis. Preț intrare parc: 10$/mașină.
Hoover Dam este un baraj localizat între statele Nevada și Arizona, ce impresionează prin grandoare. Au fost depuse eforturi masive pentru construirea acestuia între anii 1931-1936, cu costul a aproximativ 100 de vieți.
Grand Canyon este unul din locurile iconice ale SUA. Canionul se află în statul Arizona și a fost format de râul Colorado. Este un loc impresionant care se află pe bucket list-ul multora. Are o lungime de 446 km, aproximativ 29 km lățime și peste 1800 m adâncime.
În prima zi la Marele Canion am vizitat Skywalk, o porțiune a canionului deținută de indieni. Skywalk este un platou din sticlă construit peste canion, cu o vedere ce îți taie respirația. Nu recomandăm sub nici o formă persoanelor cu rău de înălțime. Intrarea pe două persoane costă 144$ și nu se pot face poze decât cu fotografii lor, la prețul de 16$/poză. Din punctul nostru de vedere această atracție este overrated.
Partea de sud a canionului este mult mai spectaculoasă, iar intrarea costă doar 30$. Fiind inclusă pe lista parcurilor naționale (cardul America The Beautiful de care am menționat mai sus) nu a trebuit să plătim intrare. Ne-am cazat în orașul Kingsman la hotelul Days Inn la prețul de 59$/noapte și am cinat la restaurantul cu specific asiatic, Sakura sushi & grill la prețul de 34$/2 persoane.
A doua zi am vizitat South Rim, partea de sud a canionului unde am oprit la mai multe puncte de belvedere. Recomandăm să folosiți autobuzele turistice din parc ce urmează un traseu bine determinat.
Prânzul l-am luat la restaurantul Angel Bright la prețul de 30$/2 persoane.
La apus am ales punctul de belvedere Yavapai, a fost spectaculos!
Recomandăm cu drag ca loc de cazare hotelul Grand Hotel Tusayan, situat la doar 10 km de South Rim. O noapte de cazare a costat 170$, cina 28$/persoană, iar micul dejun 15$/persoană.
După Grand Canyon ne-am îndreptat spre orașul Page, în apropierea căruia am vizitat Horseshoe Bend și Antelope Canyon.
Horseshoe Bend este o altă atracție a Marelui Canion în formă de potcoavă, străbătut de un afluent al râului Colorado, de un verde smarald uimitor. Poate fi accesat de pe Route 89. Din parcare accesul se face la pas pe un drum de 2.4 km dus-întors. Nu uitați să luați apă cu voi.
Antelope Canyon este un canion spectaculos a cărui măiestrie poate fi văzut doar din interior. Pe tot parcursul vizitei am avut impresia că fac parte dintr-o capodoperă uimitoare a unui sculptor priceput. Culorile și formele interesante ale canionului abia pot fi surprinse cu ajutorul aparatului foto. Trebuie să vezi cu ochii tăi pentru a te putea bucura pe deplin de frumusețea locului.
Atenție, pentru a putea vizita acest loc aveți nevoie de rezervare în prealabil. Noi am făcut rezervare online cu Antelope Canyon Tours, la prețul de 95$/2 persoane cu ghid însoțitor inclus. Am avut norocul să îl avem pe Oscar alături ca și ghid, care ne-a ajutat să surprindem cele mai frumoase forme ale canionului. Este recomandat să vă prezentați la agenție cu jumătate de oră înainte pentru confirmarea rezervării și primirea biletelor. Antelope Canyon se află sub jurisdicția tribului Navajo.
Tot în apropiere de Page se află și Navajo Bridge, un pod peste râul Colorado cu vedere superbă asupra Marble Canyon. Ne-am oprit aici pentru câteva poze în drum spre Hurricane, un oraș situat în apropiere de Zion National Park unde ne-am și cazat peste noapte la hotelul Roadway Inn. Prețul cazării a fost de 55$/noapte.
Zion National Park este un alt parc național superb al Americii. Din păcate din lipsă de timp nu am putut parcurge toate traseele interesante ale parcului. Am ales un traseu scurt, dar spectaculos la finalul căruia am avut o vedere pitorească asupra Pine Creek Canyon. Durată traseu: 1 oră dus-întors.
Dacă am fi avut suficient timp cu siguranță optam pentru traseele: Narrows și Angels Landing.
P.S. Orașul Springdale în apropiere de Zion pare un oraș foarte frumos, cu hoteluri și restaurante foarte drăguțe.
Yellowstone este un parc cu adevărat special, fiind unul din preferatele mele. Ce îl face atât de special este multitudinea de geizere colorate, un adevărat spectacol al naturii. Am avut norocul să reușim să vizităm tot ce ne-am propus într-o singură zi. Am pornit dimineața la prima oră din orașul Idaho Falls, un drum de aproximativ 2 ore și jumătate.
Mai jos găsiți o listă cu principalele atracții ale parcului.
- Grand Prismatic este absolut uimitor. O explozie de culori minunate, împletite parcă într-un portal spre o altă lume, una magică. Am fost fascinată!
- Turquoise Pool
- Opal Pool
- Excelsior Geyser Crater
- Cliff Geyser
- Sunset Lake
- Emerald Pool
- Old Faithful Geyser este un geizer geotermal ce erupe din anul 2000 predictibil din 44 până la 125 minute. Orarul aproximativ al eruperii îl găsiți afișat la Old Faithful Inn situat în apropierea geizerului. Am avut noroc deoarece la aproximativ 10 minute după ce am ajuns la această atracție am fost martorii erupției spectaculoase a Old Faithful. Erau persoane care așteptau de 1 oră momentul.
- Abyss Pool
- Black Pool
- Big cone
- Bluebell Pool
- Yellowstone Lake
- Mud Vulcano
- Dragons Mouth Spring
- The Grand Canyon of the Yellowstone
- Cistern Spring
- Mammoth Hot Springs
- Hayden Valley – o vale largă și însorită, împânzită de bizoni și căprioare.
Lake Tahoe a fost locul perfect de relaxare după 9 ore de condus din Idaho Falls. Ne-am cazat la hotelul Bluelake Inn la prețul de 72$/noapte camera dublă cu mic dejun inclus și acces gratuit la plaja din apropiere.
Recomandăm o baie la Bonsai Rock și Sand Harbour (preț intrare 10$/mașină). Apa este deosebit de clară și limpede.
Bonsai Rock
Sand Harbour
La plecare am făcut o scurtă oprire în Emerald Bay, ce are un view superb asupra lacului.
San Francisco este un oraș frumos și vibrant, cu străzi abrupte și deluroase, având ca emblemă faimosul Golden Bridge.
Ne-am cazat la hotelul Opal, la prețul de 139$/noapte, camera dublă fără mic dejun. Recomandăm acest hotel datorită poziției centrale și camerelor curate și frumos colorate. Preț parcare în garaj subteran 30$/zi.
Mai jos găsiți câteva obiective turistice vizitate în San Franciso:
- Golden Brigde, simbolul orașului San Francisco, este declarat unul din cele 7 minuni ale lumii moderne de către Societatea Americană a inginerilor civili. Deschis în anul 1937, are o lungime totală de 2.7 km și o înălțime de 227 m. Indiferent ce punct de belvedere alegeți pentru fotografierea podului, acesta arată spectaculos din orice unghi. Ne-au plăcut mult punctele de belvedere de la Fort Baker, Battery Spancer, Conzelman Road, Fort Point și Baker Beach. Taxa auto traversare pod este de 8$/mașină.
- Twin Peaks sunt două dealuri proeminente localizate lângă centrul geografic al orașului cu o înălțime aproximativă de 282 m. Luați cu voi o gecuță, vântul este destul de puternic aici.
- Palace of Fine Arts este unul din atracțiile îndrăgite ale orașului și locul preferat al cuplurilor pentru nunți și fotografie de nuntă.
- 16th Avenue Tiled Steps, trepte colorate placate cu ceramică. O minunăție!
- City Hall
- Pyramid & Columbus Tower
- Fisherman’s Wharf este un cartier popular al orașului situat la malul oceanului. De aici se ia ferry-ul către faimoasa insulă Alcatraz. Din păcate nouă nu ne-a permis timpul să o vizităm. În schimb am reușit să ne plimbăm prin Pier 39, o zonă comercială împânzită de magazine, cafenele și restaurante. Am luat prânzul la Bubba Gump Shrimp, un restaurant tematic inspirat din filmul Forest Gump. Preț: 66$/2 persoane cu băuturi incluse. Dacă sunteți amatori de fructe de mare, în special creveți, acesta este locul.
- Painted ladies. Situate în Alamo Suare, painted ladies sunt un grup de case victoriene zugrăvite în 3 sau mai multe culori evidențiind astfel detaliile lor arhitecturale.
- Lombard Street este o stradă abruptă, cu sens unic, o adevărată încântare și provocare pentru șoferi.
Bine de știut/recomandări:
-
Viza turistică pentru SUA se obține aplicând online pe site-ul ambasadei Americii la București. Înainte să vă apucați de completarea formularului trebuie să știți ca aveți nevoie de o poză digitală pe fundal alb, cu dimensiunile de 5×5 cm care se încarcă la completarea formularului. Astfel nu este nevoie să duceți cu voi pozele tipărite. Formularul ce trebuie completat online este DS-160. Acordați-vă timp pentru completare, undeva la o oră. Completarea necesită concentrare, deorece datele trebuie să fie acurate. Să aveți pregătit pașaportul și adresa la care veți sta în SUA. După finalizarea formularului veți primi o pagină de confirmare pe care trebuie să o tipăriți și să o luați cu voi la interviu.
-
Pentru programarea interviului trebuie să vă faceți cont pe www.ustraveldocs.com. După înregistrare, tipăriți ordinul de plată solicitat de BRD pentru achitarea taxei. Cu acesta vă prezentați la orice sucursală BRD, pe baza căruia achitați taxa pentru viză turistică (B1/B2) în valoare de 160$. Păstrați chitanța la dosar. La intreviu vă puteți programa online pe site-ul menționat mai sus sau telefonic la numărul +40 31 7800 260.
- Am încercat și ne-au plăcut restaurantele/fast food-urile: In-N-Out Burger, Wendy’s, Applebee’s și Red Lobster.
Red Lobster
-
Parcarea în orașele mari costă în jur de 2-2.25$/oră.
-
Să duceți cu voi adaptor pentru priză. Noi am căutat acolo și nu am găsit. Am avut noroc cu prietenii din Los Angeles care ne-au comandat online.
- La intrarea în țară am așteptat la coadă în jur de 1 oră. Am înțeles că timpul de așteptare poate fi și mai mare, depinde de cât de aglomerat este în ziua respectivă.
- Prețul benzinei a fost între 2.90 – 3.89$/galon. Depinde de zonă sau stat. În parcurile naționale și federale combustibilul este mult mai scump, depășește 4$/galon.
-
Autostrada este gratuită în SUA. Există o bandă pe care se circulă mai repede (Carpool) și care este cu taxă, dar nu a fost nevoie să apelăm la ea.
-
Durata zbor Budapesta – Istanbul: 1:35 ore, Istanbul – San Francisco: 13:50 ore la dus și 13 ore la întors.
-
În restaurante apa filtrată este gratuită.
- La prețurile de raft din magazine se adaugă taxe. Acestea diferă de la un stat la altul.
2 Responses
Buna!M am documentat pt o tema al celui mic”planificarea unei calatorii”.Dupa cateva cautari am dat de descrierea ta.Felicitari!Si multumesc!Este cea mai ampla descriere cu toate datele pt o calatorie.Pozele sunt uluitoare si detaliile referitoare la toti pasi facuti foarte exacte.Dupa ce am citit recomandarile tale,pe lista mea wish este o calatoriile asemanatoare.Continua ceea ce faci,pupici
Multumesc!